Ce e în neregulă cu Uber?

Ce e în neregulă cu Uber?

În octombrie 2016, datele personale a 50 de milioane de clienți și 7 milioane de șoferi Uber au fost furate de hackeri. În loc să facă publică situația, compania le-a plătit hackerilor $100, 000 pentru a șterge datele și a tăcea din gură, totul fiind un mare cover-up. “Nimic din toate astea nu ar fi trebuit să se întâmple”, a declarat Dara Khosrowshahi, noul CEO Uber. Problema e că lista de lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple e una destul de lungă. Oricât de neprofesioniști și chiar periculoși sunt taximetriștii clasici, trebuie să aruncăm o privire un pic mai …

Continue Reading

Horror feminist: The Handmaid’s Tale

Horror feminist: The Handmaid's Tale

Scriitoarea canadiană Margaret Atwood a scris cartea The Handmaid’s Tale în 1985. Deși e interpretată constant ca o distopie din viitor, rădăcinile aparțin unui realism istoric dureros. Atunci când scria cartea în Berlin, Atwood s-a hotărât că nu va include în carte decât lucruri care s-au întâmplat la un moment dat femeilor undeva pe planetă. Am putea spune că totul e bazat pe fapte reale, Atwood comparând opera sa cu un mashup al diferitor culturi și timpuri. Ce e interesant e că sursele de inspirație se trag din puritanii secolului 17 din SUA, Afghanistanul contemporan și celebrul decret 770 din România anilor …

Continue Reading

The Square e critica de care lumea artei contemporane are nevoie

The Square e critica de care lumea artei contemporane are nevoie

Prima întrebare pe care mi-am pus-o după ce am văzut The Square, capodopera lui Ruben Ostlund care a câștigat prestigiosul premiu Palm D’Or din 2017, a fost dacă nu cumva am râs mai mult decât ar fi trebuit. Până la urmă, vorbim de un film premiat la Cannes, iar comediile nu sunt chiar în centrul atenției de obicei. Dar întrebarea mi-a adus și mesajul pe care regizorul suedez îl transmite: uneori luăm lucrurile prea în serios. Și prin lucruri, vreau să zic arta contemporană. În sensul cel mai simplist, The Square e o satiră asupra artei contemporane. Numai că nu …

Continue Reading

Mindhunter: premisă familiară, execuție diferită

Mindhunter: premisă familiară, execuție diferită

The Mentalist, Elementary, Criminal Minds, Sherlock, NCIS, CSI. Aș putea continua. Serialele polițiste sunt printre cele mai populare. Tocmai din cauza asta, pe parcursul timpului se poate spune că s-a ajuns la o oarecare saturație. Zic oarecare pentru că fanii genului nu or să obosească niciodată să se uite la un serial aparent nou, dar care are aceeași structură de fiecare dată: un caz în fiecare săptămână, aparent imposibil de rezolvat, dar care este rezolvat într-un final de detectivul genial, dar nebun. Să găsești un unghi nou pentru a prezenta asta a fost pentru mult timp imposibil. Până la Mindhunter. …

Continue Reading

Viețile altora par mereu mai interesante

Cumva, din marea de lucruri neinteresante care se îmbină și creează o zi obișnuită din viața mea, reușesc să storc câte ceva și să postez pe Facebook sau Instagram. Cu toate astea, având situația mea clar în minte, atunci când ajung pe Facebook-ul cuiva și văd o poză cu un cheesecake pus lângă un pahar de Prosecco perfect așezat, automat mă gândesc că ei trebuie să fie diferiți, viața lor nu are cum să nu fie mai interesantă. Teoretic, știm că nimeni nu are o viață perfectă. Nu e nimic nou în asta. Dar, chiar dacă nu-s perfecte, viețile altora …

Continue Reading

The Power of Habit: cum scăpăm de obiceiurile proaste

The Power of Habit: cum scăpăm de obiceiurile proaste

Jurnalistul de la New York Times, Charles Duhigg, câștigător al premiului Pulitzer a scris cel mai complex ghid pentru înțelegerea obiceiurilor – „The Power of Habit”. În ea, vorbește despre felul în care creierul se folosește de obiceiuri și mecanismele prin care funcționează acestea. Teoria lui Duhigg este că dificultatea în a ne schimba obiceiurile vine de la faptul că foarte multe dintre lucrurile pe care le facem sunt pe pilot automat și, drept urmare, sunt adânc înrădăcinate în subconștientul nostru. Totuși, așa cum obiceiurile sunt create, ele pot fi schimbate. Trebuie doar să le înțelegem mai bine. La ce …

Continue Reading

Nu sunt de acord cu hărțuirea sexuală, dar…

Nu sunt de acord cu hărțuirea sexuală, dar...

După atacurile din ianuarie 2015 asupra revistei de satiră Charlie Hebdo a urmat un val de solidaritate manifestat, printre altele, cu #JeSuisCharlie. Oamenii susțineau libertatea de exprimare și dreptul de a comenta orice subiect așa cum consideri de cuviință, fără să te îngrijorezi că la un moment dat e posibil să fii aruncat în aer. În paralel, un alt tip de argumentare ieșea la suprafață. “Nu sunt de acord cu terorismul, dar…”. Dar parcă și ei au căutat-o cu lumânarea. Dar știau deja situația tensionată. Dar nu e în regulă să batjocorești credințele altcuiva. Dar erau niște islamofobi, la ce …

Continue Reading

Masculinitatea toxică

Masculinitatea toxică

Roz e culoare de fete. Băieții nu se joacă cu păpușile. Fii bărbat! Bărbații adevărați nu plâng. Ce te comporți așa, ești la ciclu? Mergi ca o fetiță. Ce gay ești. Nu te uiți la fotbal?! Nu te pricepi la mașini?! Încă ești virgin? Ce ești așa sensibil? Ha ha, ce sub papuc ești. Chiar asculți melodia aia de femei? Serios, te-ai uitat la Gossip Girl? Faci dansuri…? Nu te-ai bătut niciodată?! Pe vremuri, bărbații chiar erau bărbați. Au trecut aproape zece ani de când am terminat gimnaziul. Cu toate astea, țin minte și acum rușinea pe care o simțeam …

Continue Reading

Libertatea prin ochii lui John Steinbeck

În East of Eden, John Steinbeck spune povestea familiilor Hamilton și Trask din Salinas Valley, California. Scrisă în 1952, cu zece ani înainte să primească premiul Nobel pentru literatură, cartea nu e cea mai populară lucrare din portofoliul lui, dar e cu siguranță cea mai apropiată de inima sa. A scris-o pentru cei doi fii ai săi și are la bază familia reală a bunicului Samuel Hamilton. Deci nu e de mirare că printre paginile pline de intrigă, putem găsi viziunile lui Steinbeck despre viață. Una dintre teme e libertatea și totul e rezumat în citatul de mai jos din …

Continue Reading

Un pas în urma serafimilor e o poveste despre curaj

Un pas în urma serafimilor e o poveste despre curaj

Daniel Sandu, regizorul filmului “Un pas în urma serafimilor”, voia să se facă preot. A urmat seminarul teologic de la Roman timp de cinci ani pentru ca apoi să-și dea seama că nu vrea să îmbrace zilnic hainele negre de preoție. S-a îndreptat spre lumea filmului și primul lui lungmetraj nu avea cum să fie despre altceva decât propriile experiențe. Avem parte deci de o poveste reală. Filmul prezintă realitatea cotidiană de la un seminar teologic din România anilor 90. Un grup de băieți încearcă să îl găsească pe Dumnezeu dar sfârșesc prin a se găsi pe ei însiși. Protagonistul, …

Continue Reading