Big Little Lies: o privire adâncă asupra violenței domestice

Big Little Lies: o privire adâncă asupra violenței domestice

Ingredientele au fost de la început acolo pentru Big Little Lies: un casting de top, peisaje boeme dar luxurioase în același timp și o promisiune puternică de schadenfreude (plăcerea pe care o simți atunci când vezi pe altcineva într-o situație neplăcută). Aparent, serialul este despre un grup de mame billgatesesque de bogate dintr-un orășel american care se bârfesc constant și pentru care miza cea mai mare e cine dă cea mai tare petrecere pentru copilul lor. Bineînțeles, un secret murdar se ascunde pe undeva și de ce nu, o crimă are loc doar ca să pună un pic de sare și piper acțiunii. Un fel de Desperate Housewives cu actrițe mai talentate.

Am început să mă uit la el pentru că am simțit că are un potențial uriaș de plăcere vinovată, genul de serial la care mă gândesc că nu are o valoare intrinsecă, dar va fi distractiv. Un fel de Pretty Little Liars. Dar pe măsură ce au trecut episoadele, lucrurile s-au schimbat și am observat că sub stratul de superficialitate și lux, se află o dorință de intra în adâncimea unor probleme sociale importante.

Big Little Lies este o adaptare pentru televiziune a cărții lui Liane Moriarty iar serialul produs de HBO schimbă tărâmurile australiene din roman pentru Monterrey, un orășel nu atât de însorit pe cât te-ai aștepta (posibil ca vremea să reflecte și sentimentele personajelor, la o analiză mai atentă și forțată) din California. Regizorul Jean-Marc Vallee, cel care a făcut și Dallas Buyers Club, reușește printr-o agilitate remarcabilă să introducă audiența în atmosfera plină de eleganță și romantism din Monterrey. Avem restaurante fastuoase pe malul mării, plaje boeme, bucătării parcă decupate din Architectural Digest și geamuri nemărginite, numai bune pentru a contempla în fața unui apus perfect californian.

Aflăm că o crimă a avut loc chiar în primul episod, dar, evident, nu știm mai multe detalii, în afara faptului că a avut loc la un eveniment caritabil la școala Otter Bay. Deși teoretic acesta este misterul, prezentat prin imagini intermitente cu interogațiile poliției, o tehnică folosită prima dată de True Detective, ce devine cu adevărat fascinant este situația lui Celeste (interpretată de Nicole Kidman – care în mod clar a avut cea mai bună performanță dintre actorii din serial). Celeste, o fostă avocată devenită casnică este printre cele mai respectate femei din oraș și are o relație aparent perfectă cu Perry, soțul ei tânăr, bogat și frumos. Cu toate astea, rutina din relația lor e diferită de ce te-ai aștepta: el se enervează, devine violent aproape instant, o lovește și apoi fac sex. Un sex care este vag consensual pentru că deși Celeste pare și ea excitată și dornică, dă senzația că acceptă doar pentru că nu vrea să își recunoască că n-ar putea spune nu.

Surprinzător este că Perry apare destul de puțin în serial pentru cât de important este. Cu toate astea, este omniprezent prin teroarea pe care a reușit să o impregneze în soția sa. Întotdeauna există sentimentul că ar putea oricând intra pe ușă într-un moment nepotrivit, cum ar fi vizita lui Celeste la noul apartament. Aerul lui malefic devine cât se poate de evident atunci când vede un mesaj pe telefonul lui Celeste și află că vrea să îl părăsească. Cu aceeași voce caldă și jucăușă cu care vorbește cu copiii săi, Perry îi dă telefonul soției și îi spune că are un mesaj primit de la agentul imobiliar care i-a găsit un apartament. Un gentleman și un monstru în același timp. Este un testament pentru talentul lui Alexander Skarsgård, actorul care îl interpretează pe Perry, faptul că reușește să trimită fiori pe șira spinării cu o voce aparent calmă și iubitoare.

Celeste trece printr-o călătorie lungă, dureroasă și periculoasă a emoțiilor: de la negarea la acceptarea adevărului și reprezentative pentru acest lucru sunt discuțiile cu psihologul la care inițial merge împreună cu Perry, dar apoi revine singură. La început se preface chiar jignită când Dr. Reissman sugerează că ar putea exista violență în relația lor sau că gemenii ar putea fi afectați în vreun fel. Totuși, după ce Perry îi spune că “Ai noroc că nu te-am omorât”, realitatea o lovește în față și încet-încet, Celeste ia decizia să plece.

Dilema lui Celeste o apasă și este grea pentru că Perry, deși este abuziv, în celelalte momente e un soț ideal. Situația financiară este excelentă și asta înseamnă un viitor asigurat pentru copii, ei doi se înțeleg perfect în afara momentelor de tensiune și, cel mai important, este conștient de problema pe care o are și promite că o va rezolva. Cum să nu îi acorzi încă o șansă omului pe care îl iubești? Este dispus să meargă la psiholog, își cere mereu scuze, îi trimite flori, ba chiar își permite să fie vulnerabil și să plângă în fața ei. Fără îndoială, Perry o iubește pe Celeste. Numai atunci când află că unul dintre fiii ei este agresiv față de o colegă de la școală, își dă seama de efectul negativ al lui Perry asupra copiilor.

Big Little Lies explorează violența domestică și pune o întrebare importantă: care este granița dintre prea multă pasiune și o relație toxică? Răspunsul devine din ce în ce mai evident odată cu trecerea episoadelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *