Chernobyl ne amintește să fim recunoscutări pentru prezent

Toată lumea vorbește despre Chernobyl. Deja are cea mai mare notă pe iMDB. Dar ceea ce multă lume nu spune e că miniseria produsă de HBO și Sky nu e doar un serial construit magistral, ci și un reminder că prezentul rămâne totuși o realitate mult mai bună decât am crede.

Cel mai probabil mulți au experimentat un sentiment puternic de schadenfreude atunci când s-au uitat la Chernobyl. Pare greu de conceput că un stat falimentar atât din punct de vedere moral dar și logistic precum Uniunea Sovietică a rezistat atât de mult. Da, asta a fost realitatea trăită până acum 30 de ani de o întreagă parte a Europei.

Tentația, pe undeva logică, e să facem comparații cu politica din prezent, dar sincer, nu are niciun rost.

Stephen King a scris pe Twitter că e imposibil să te uiți la Chernobyl fără să te gândești la Donald Trump. Nu numai că e posibil, dar e și recomandat. Declarațiile habarniste și arogante ale lui Trump cu privire la schimbările climatice și felul în care neagă zeci de ani de cercetări științifice în acest sens sunt cu siguranță îngrijorătoare, dar nu se compara cu un întreg aparat de stat care mai degrabă și-ar sacrifica proprii cetățeni decât să riște să se facă de rușine la Occident.

Evident, de cealaltă parte sunt cei care urlă încontinuu “ia uitați, astea sunt rezultatele socialismului”. Alte acuzații departe de realitate. Care parte ideologiei socialiste explică măcar o singură motivație pentru dezastrul de la Chernobyl?

Serialul demonstrează că evenimentele de la Chernobyl reprezintă un eșec la nivel sistemic al oamenilor cărora din loialitate dar mai ales din frica față de un partid autoritar aflat la guvernare au preferat să îngroape gunoiul sub preș fără să se gândească la consecințe.

Dezastrul de la Chernobyl este simptomatic pentru comunism, dar nu este neapărat un eșec al comunismului în sine. Uniunea Sovietică a fost guvernată încă de la început de un regim dement care timp de mai multe generații a fost incapabil să ducă la capăt procese elementare precum interpretarea unor informații sau să aibă alt scop decât crearea unei false impresii ale puterii. Puterea Rusiei constă în percepția puterii sale, după cum bine zicea un personaj din serial. Spoiler alert: niciunul din elementele astea nu se găsește în manifestul comunist al lui Marx.

Chernobyl pictează un portret sumbru: cum ar fi arătat lumea dacă URSS-ul și-ar fi extins raza de influență și ar fi dominat planeta. Socialism, comunism – doar niște cuvinte pentru oamenii care erau disperați să se agațe de orice fel de putere. Comunismul este, fără îndoială, un sistem falimentar. Dar Chernobyl nu e despre asta. E despre ceea ce se întâmplă când nu mai căutăm adevărul. Și poate e și despre speranță. Într-o lume atât de sumbră, cine ar mai fi crezut că regimul comunist ar putea vreodată să cadă? Câți ucraineni credeau oare că e mai posibil să aibă propria țară independentă? (Bine, mai puțin Crimeea, dar astea-s detalii). Oricine ar fi sugerat astfel de scenarii ar fi fost numit probabil un idealist. Cam cum sunt numiți unii de pe acum care luptă pentru diferite cauze. Poate ar trebui să reconsiderăm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *