FuckJerry promite să nu mai fure glume de acum înainte. Mai contează?

fuckjerry

FuckJerry e, probabil, unul dintre cele mai populare conturi de Instagram. Cu 14 milioane de followers, e un agregator de “meme-uri” și “glume”. Problema e că cea mai mare parte din posturi sunt furate fără nicio jenă. Pe cârca glumelor altora, Elliot Tabele, cel care a creat FuckJerry în 2011, a ajuns să ceară 30.000 de dolari pentru fiecare post cu reclamă. O performanță incredibilă bazată pe o escrocherie de prost gust.

Backlash-ul a fost stârnit și după ce s-a aflat că Jerry Media, agenția de marketing care a crescut din contul de instagram, s-a ocupat de promovarea Fyre Festival – una dintre cele mai mari scamatorii din ultimii ani.

Mai nou, Tebele a promis că nu o să mai fure de acum înainte și că o să ceară de fiecare dată aprobarea celui care a creat postul original înainte să posteze. Ar trebui să îi fim recunoscători, bănuiesc, nu?

E ușor să promiți că nu mai furi după ce mașinăria e deja în mișcare și te-a făcut deja bogat. Cu 14 milioane de followers și cu venituri imense, Jerry Media chiar își poate permite acum să nu mai fure. Nu e o problemă. Sunt deja sustenabili. E ca și cum un jurnalist ar fura textele altcuiva timp de 10 ani, devine faimos din cauza asta, primește premii peste premii și când e prins spune: ok, promit că de acum încolo nu mai fur și i se permite să scrie în continuare texte. Păi cam târziu, nu? Pentru că premisa succesului tău a fost creată pe o minciună.

Ar mai fi ajuns vreodată FuckJerry la succesul de acum fără să fure? Nu o să știm niciodată, probabil că nu. Așa că cu ce ar trebui să ne încălzească o promisiune de genul ăsta? Nu așa funcționează lucrurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *