INTERVIU. Cristi Popesco: „E mai uşor să scrii glume pe stereotipuri. Alegi calea uşoară şi nu ştiu dacă e în regulă”

Interviu Cristi Popesco

Am stat de vorbă cu Cristi Popesco, un comediant român cu un stil inedit. Eu îl văd un pic înspre zona de cringe comedy, el a folosit inclusiv cuvântul „mucalit” pentru a se descrie. Cert e că am râs la show-urile lui iar Popesco Show, podcastul săptămânal pe care îl găsiţi la el pe canal e printre cele mai bune produse de genul ăsta pe piaţa din România.

Pe Cristi îl mai ştiţi de la Râzi ca Prostu, Podcast Ceva Mărunt şi Show de seară.

V: Iniţial îţi doreai să faci publicitate.

C.P.: Da, mă uitam la Marcă Înregistrată cu Andi Moisescu şi mi se părea foarte tare – „mamă ce aş vrea să fac asta!” – dar apoi am venit aici şi uşor-uşor mi-a trecut. Acum nu mi se mai pare aşa de glamorous să lucrezi în advertising. Am lucrat într-o agenţie de media şi am văzut cum stă treaba. Îmi e mai bine acum.

Cum ai ajuns de la publicitate la comedie?

Cred că e o conexiune, cumva, pentru că multe spot-uri foarte bune conţin umor. Acum dacă stau să mă gândesc, asta mă atrăgea şi la Marcă Înregistrată când mă uitam: reclamele funny. În general, tipul ăsta de reclame le ţii minte şi le povesteşti.

În 2010 am început jobul în agenţie şi în acelaşi an m-am apucat şi de stand-up. Am mers cu ele în paralel până la finalul lui 2016 când deja nu mă mai simţeam fericit la agenţie.

Nu te frustra ca nu poţi să faci doar comedie?

Ba da, normal. Plus că trăiam cu senzaţia că atunci când o să fac doar comedie, o să fiu foarte productiv şi o să scriu mult material. Şi, evident, nu s-a întâmplat aşa. Cumva reuşesc să umplu timpul liber cu alte lucruri. Pierd mult timp.

Cum a fost prima oară când ai fost la open mic?

Când am fost prima oară, am fost fără prieteni pentru că m-am gândit că mai bine mă fac de râs în faţa unor străini.

Mai întâi am fost ca spectator la vreo două ediţii ca să văd cum stau lucrurile. Şi erau băieţii cu storytelling şi mi-am zis că eu nu pot să fac asta. La al doilea show, a fost Sergiu invitat, care făcea glume scurte, ceea ce m-a inspirat şi pe mine, m-am gândit că asta aş putea face.

Aşa că am pregătit vreo 10 one-liners pentru săptămâna cealaltă. Dar am avut emoţii imense. Mergeam spre Club 99 şi mă gândeam că aş fi mai confortabil să mă lovească o maşină decât să urc pe scenă. După un show cu o foaie tremurândă în mână, m-au chemat Micutzu şi Vio să îmi spună că le-a plăcut foarte mult. N-am dormit în noaptea aia din cauza euforiei.

Recomand tuturor care au un interes să încerce să urce pe scenă măcar o dată la Open Mic. Poate să iasă bine sau nu, dar e o experienţă care te ajută.

Cum e procesul de creaţie? Descrie un pic drumul de la idee la glumă în forma ei finală.

Depinde de la caz la caz. De exemplu, Costel ia foarte mult din ce i se întâmplă, dintr-o întâmplare minoră, care pentru alţii ar trece neobservată şi din asta scoate 10 minute de material. La mine nu e aşa. Eu am stilul ăsta de one-liners. Dar mi l-am schimbat, m-am dus spre storytelling. Deocamdată, mult mai puţin decât mi-aş dori, dar în viitor plănuiesc să fac o schimbare mai radicală.

Pare că te duci un pic şi înspre zona asta de „cringe comedy” şi cred că ai fost persoana ideală pentru a-i lua un interviu lui Nicu Banea (Cosmin’s Vlog). V-aţi conectat foarte bine în podcast.

Da, am tras o oră pentru cele 10 minute de interviu de la podcast. Ne bufnea râsul pe amândoi, îţi dai seama. Dar cumva îmi vine uşor şi parcă e potrivit stilul ăsta, pentru că, în principiu, aşa sunt eu natural. Mi s-a întâmplat de multe ori să trebuiască să precizez că glumesc pentru că aveam un „poker face”.

Cum te vezi evoluând în viitor? Mai degrabă spre storytelling?

As vrea să îmi păstrez stilul ăsta serios pentru că e un pic diferit faţă de restul, dar în viitor aş vrea să merg mai mult spre poveşti. One-linerele sunt şi greu de reţinut. Sunt mult mai multe subiecte şi nu ai un fir logic de care să te legi ca la poveşti.

Cam cât durează procesul scrierii unei glume? Mai revii asupra lor?

Ar fi bine să stau, să mai pun câte ceva pe parcursul a câtorva zile. Dar nu prea îmi place să fac asta, aşa că nu prea se întâmplă. Ceea ce e foarte greşit. Ideal e să tot pui pe ea.

Oricum, le testez direct la sală de obicei. Evit sa le testez pe prieteni şi mai ales între comedianţi pentru că există riscul să îmi pierd încrederea. În mod normal, dau o glumă de trei ori şi dacă nu simt nimic la ea, renunţ.

Cum vezi iUmor? Cum a afectat scena de stand-up?

E foarte complicată situaţia pentru că e cu totul altceva să dai glume acolo faţă de un club de comedie. Nu ştiu cât se merge din plăcere acolo, mai degrabă ajută foarte mult la promovare.

Cred că a ajutat foarte mult scena de stand-up. E un produs mainstream, audienţele sunt mari şi sunt mulţi oameni care aşa au auzit de stand-up pentru prima oară şi au început să vină la show-uri. A ajutat pe toată lumea, inclusiv pe cei care n-au mers, pentru că a crescut fenomenul în general. La început era foarte prost privit de comedianţi, acum s-au mai schimbat lucrurile.

Nu crezi că poate fi un risc? Pentru că dacă nu te place lumea, rămâi cu eticheta asta?

Poate să fie aşa, da. Pe de altă parte, cred că funcţionează şi reclama negativă. Cum a fost la mine bucata cu Etno TV. Mulţi au crezut că sunt praf. Dar văzându-mă acolo, mă ştiau de undeva. A fost o nebunie atunci. Imediat după, s-a postat faza pe grupul Junimea şi am ajuns repede la 5000 de friend requests pe Facebook, am apărut şi la Nimic Nou şi Mikey Hash, a fost preluată masiv şi a devenit o expresie recurentă. Din păcate, n-am putut să monetizez atunci, să fac un turneu, pentru că lucram.

S-a încheiat şi al doilea sezon din Show de seară. Printre cele mai bune bucăţi este interviul de la final. Cum se desfăşoară lucrurile acolo? Stabiliţi dinainte subiectele?

Partea cu interviul a mers foarte bine pentru că Vio e foarte bun, în mod natural, pe partea asta. În SUA cred că tipul ăsta de interviuri e foarte bine pregătit înainte, la noi nu e chiar aşa. A mai discutat Vio înainte cu unii invitaţi, dar nu la replică, doar vorbeau înainte la telefon: „hai să discutăm despre faza aia” sau „dacă ţi s-a întâmplat ceva mai ciudat”, dar nu mai mult de atât.

Numeşte un lucru care te deranjează la umorul românesc.

Cred că zona asta de vulgaritate în care ne scăldăm şi aici mă refer şi la mine, nu doar la alţii. Mi se pare un cerc vicios, nu vrem neapărat să fie aşa dar se şi râde mai mult. În viitor aş vrea să îmi schimb stilul, să încerc şi altfel.

La nivel internaţional, aşa-numita „corectitudine politică” afectează semnificativ comedia şi în special scena de stand-up. Cum vezi trendul în România? Ai simţit vreo presiune?

Nu se simte nicio presiune, practic nici nu există la noi. În principiu, cred că am mai toate stereotipurile prin material, dar la noi nu e cazul să te fereşti de asta. Într-adevăr, problema e că e mai uşor să scrii glume pe stereotipuri. Adică alegi calea uşoară şi nu ştiu dacă e în regulă.

Dar nu cred că poţi să compari ce se întâmplă în SUA cu România, e altă societate acolo. La noi nu s-ar fi supărat niciodată lumea pentru glumele pe care le-a făcut Ricky Gervais (în ultimul lui special, despre persoanele transgender). Cred că suntem foarte departe de chestia asta. Poate în Bucureşti se mai sesizează oamenii, dar în rest nu. Publicul nu e sensibil la treaba asta.

Crezi că singura datorie a unui comediant e să facă oamenii să râdă sau contează şi modul în care ajunge acolo? Există o datorie de a transmite un mesaj?

Nu simt neapărat că ar fi o datorie, dar mi-ar plăcea să şi transmit un mesaj. Totuşi cred că mai întâi trebuie să lucrezi foarte bine partea cu umorul. Abia după ce te-ai asigurat că ai un material foarte bun şi funny, poţi să adaugi peste el un strat de mesaj.

Până la urmă, majoritatea glumelor iau în derâdere un subiect sau o persoană. Dar e posibil să conteze contextul. Una e să glumeşti pe seama bărbaţilor albi, de exemplu, care nu sunt discriminaţi şi alta e să faci mişto de romi, pentru că atunci întâreşti anumite stereotipuri în mentalul colectiv.

Da, corect, dar e un cerc vicios. Noi lucrăm aşa: premisă + punchline. În momentul în care faci o glumă cu romi, eşti sigur că oamenii ştiu deja premisa, sunt familiari cu subiectul, deci or să râdă. Îţi uşurează treaba, nu e neaparat un scop ascuns sau maliţios.

Cum ţi se pare relaţia Netflix-comedianţi? Ajută că apar tot mai multe special-uri pe Netflix?

Cred că Netflix e un pic nesănătos pentru comedianţi, pentru că iau foarte mulţi bani ca să scoată special-uri. Tot vin ofertele astea şi cumva îi obligă să scoată mai des special-uri şi de aici are de suferit şi calitatea.

Ce părere ai de situaţia lui Louis C.K.? Crezi că o să revină?

De revenit, toţi revin la un moment dat. Nu mi se pare la fel de grav ce a făcut el, dacă stai şi compari cu Weinstein, de exemplu. Cu toate că e tot un fel de agresiune iar fetele alea pot să rămână cu sechele. Oricum, dacă revine, el e foarte capabil şi cred că o să dezamorseze din prima chestia asta, pentru că ştie cum.

Cum vezi raportul artă-artişti? Mai poţi să consumi arta celor compromişi moral?

De principiu, mă pot uita, deşi rămâne acolo un blocaj cumva, pentru că şţii ce a făcut omul respectiv. Oricât ai vrea, fără să fie ceva conştient, ai un pic senzaţia de vinovăţie când faci chestia asta.

Românii sunt şi un popor care uită uşor, dacă te uiţi la ce se întâmplă în politic, foarte mulţi oameni compromişi apar din nou în spaţiul public şi lumea îi îmbrăţişează fără probleme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *