Sunt utile protestele?

Sunt utile protestele?

*Înainte să se arunce cu pietre, trebuie să precizez că am ieșit la proteste atât în februarie 2017 cât și în ianuarie anul curent. De ce? Un cocktail destul complex și greu de descifrat de presiune socială, vină, credința naivă că se va schimba ceva și puțin spirit de turmă. Combinația perfectă.

În ultimii ani, vedem tot mai des proteste peste tot în lume. Mulțimi furioase ies pe străzi pentru a-și cere drepturile, pentru a încerca să schimbe lucrurile în direcția pe care o consideră corectă. Imaginile aeriene sunt destul de intimidante. Cu toate astea, prea des, efervescența energiei de la sol nu ajunge până acolo unde ar trebui: în camerele decizionale ale politicienilor. Rezultatele concrete, de cele mai multe ori, lipsesc.

Există, evident, excepții remarcabile: în Egipt, Tunisia și Ucraina, protestele stradale au contribuit semnificativ la răsturnarea puterii. Dar majoritatea protestelor masive eșuează în a implementa schimbări cu adevărat relevante la nivel politic. Să ne gândim la Occupy Wall Street: începând în 2011, mișcarea Occupy a cuprins curând aproape 2.600 de orașe din întreaga lume.

Reach-ul global a fost posibil datorită internetului și o asemenea forță masivă ar fi trebuit să aibă un impact mai puternic. Dar n-a avut. Se discută tot mai des de inegalitățile economiei la nivel mondial, dar nicio schimbare politică dintre cele cerute de Occupy nu a avut loc. Au trecut ani buni de când cineva a menționat măcar Occupy.

De ce nu funcționează protestele?

Cum e posibil ca un număr atât de oameni motivați și furioși să nu aibă un impact concret?

În parte, pentru că e mai relevant ce se întâmplă după proteste.

În 2009, profesorul Anders Colding-Jorgensen de la Universitatea din Copenhaga a reușit să adune peste 27.000 de persoane pentru a protesta împotriva demolării unei fântâni. Evident, nu exista niciun plan ca fântâna să fie dărâmată, dar experimentul arată cât de ușor e să mobilizezi oamenii cu ajutorul internetului pentru a proteste împotriva a ceva. Ce se întămplă totuși după terminarea protestelor? Două situații: se încheie totul cu violențe (care ar putea, teoretic, duce la schimbare dar numai dacă sunt la o scară foarte mare – ceva surprinzător de greu de obținut) iar atunci se pierde din credibilitatea mesajului pentru că oamenii au tendința să simpatizeze mai greu cu cei care sunt violenți. Al doilea scenariu și cel mai des întâlnit este că totul se stinge ușor-ușor fără ca lumea să observe.

De cele mai multe ori, în spatele protestelor masive, nu există nicio organizație concretă care să urmărească cererile protestatarilor și să treacă prin toate procesele legale plictisitoare pentru a crea cu adevărat schimbare.

Zeynep Tufekci, profesor la Center for Information Technology de la Princeton consideră că “înainte de internet, munca grea de organizare a protestelor ajuta la construirea unei infrastructuri folositoare atunci când se luau decizii și se creau strategii pentru menținerea elanului în rândul protestatrilor. Acum se poate sări lejer peste aceși pași, totul organizându-se online aproape instantaneu”.

Există, evident, o energie de nedisputat la nivelul străzii și în rândul oamenilor. Sunt oameni nervoși, care nu mai acceptă să fie călcați în picioare de niște politicieni care consideră că pot să facă ce vor pentru că nu îi trage nimeni la răspundere. Această furie produce foarte multă energie politică. Problema e că nu totul se leagă așa cum ar trebui. Intențiile bune nu se transcriu în rezultate. Nu se transformă în lucruri utile. Ca să ai rezultate bune, trebuie să ai atât intenții bune cât și modalități inteligente de a le implementa. Pentru a se ajunge la rezultate concrete și mai ales de lungă durată e nevoie de organizații care sunt competente în a face munca old-school – politica. Asta înseamnă de cele mai multe ori partide politice.

Politologul Moises Naim consideră că schimbarea, cel mai probabil, nu va veni de la partidele existente. Ca alternativă, avem nevoie de partide noi sau complet reformate care vor avea puterea de a atrage de partea lor atât idealiștii politic (cei care nu votează pentru că nu se regăsesc în niciun partid) dar și pe cei care au o oarecare experiență în politică și au know-how-ul necesar construirii unei organizații politice care va fi capabilă să transforme energia politică în schimbări concrete.

Ceea ce ne poate afecta fără să ne dăm seama e chiar social media, care e – pentru a-mi face norma de clișee pe text – o sabie cu două tăișuri. E o unealtă esențială pentru mobilizarea oamenilor și facilitează comunicarea pentru o mai bună organizare. În același timp, clicktivismul e o chestie reală – se creează iluzia că ai făcut o schimbare doar pentru că ai dat like sau share la ceva pe Facebook sau ai postat un status în care ești foarte supărat pe un politician. Totul din fotoliul de acasă. Nu așa au loc schimbările reale.

Cu toate că un studiu de la Harvard sugerează că protestele pot duce la o mobilizare mai puternică a oamenilor pe termen lung iar un rezultat poate fi o prezență mai mare la vot, problema cea mai mare e lipsa de acțiuni la nivel birocratic, acolo unde se întâmplă schimbările cu adevărat.

Într-un articol pe New Yorker, editorialistul Nathan Heller îl citează pe Mark Lilla – scriitor și profesor de științe politice la University of Columbia – care spune în cartea sa “The Once and Future Liberal” următoarele: “Rolul mișcărilor sociale în istoria Americii, chiar dacă important, a fost supraestimat semnificativ de către activiștii și istoricii de stânga. Epoca mișcărilor sociale s-a terminat, cel puțin deocamdată. Nu avem nevoie de mai mulți protestatari. Avem nevoie de mai mulți primari”. Putem să ne întrebăm atunci: nu ar fi oare mai folositoare micro-acțiuni personale în loc de mișcări masive stradale? Sigur, nu e la fel de flashy și nu mai avem ocazia să facem pancarte hazlii. Dar poate ar duce la schimbări mai mici și mai multe.

Soluții ar exista, teoretic cel puțin: poți să faci voluntariat pentru o organizație în care crezi, să intri într-un ONG sau partid, să fii întotdeauna informat din surse corecte și să încerci să distribui mai departe aceste surse. Implicarea în comunitate este esențială. Poate ar trebui încercat și educatul prietenilor și cunoștințelor, deși aici totul devine destul de complicat. Nu întoarce celălalt obraz – de fiecare dată când observi o nedreptate depune o plângere/reclamație, dă mailuri, dă telefoane. Încearcă să ieși din bulă și să fii realist. Înțelege-i pe ceilalți și încearcă să ajungi la cealaltă Românie.

Știu, tot ce am spus mai sus sună utopic și naiv. Dar nu mai mult decât ideea că protestele vor schimba ceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *